Ordin 501 2013 abrogare colaborare cu notarii

Creat de advex, Iul 10, 2013, 12:48 PM

« precedentul - următorul »

advex

Monitorul oficial nr. 374/25.06.2013


GUVERNUL ROMÂNIEI
AGENŢIA NAŢIONALA DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

ORDIN
pentru abrogarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 31/2013 pentru aprobarea Actului adiţional nr. 3 la Protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 309/2010

 
Având în vedere prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 5 din 25 aprilie 2013, prin care s-a luat act de notificarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România cu privire la rezilierea Actului adiţional nr. 3 la Protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 32 din 25 aprilie 2013,

în temeiul art. 3 alin. (8) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se abrogă Ordinul directorului genera! al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 31/2013 pentru aprobarea Actului adiţional nr. 3 la Protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 309/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 22 ianuarie 2013.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,
Marius Arthur Ursu

Bucureşti, 6 iunie 2013.
Nr. 501.