MEMORIU CATRE MJ

Creat de dora3mira, Iul 09, 2011, 08:52 PM

« precedentul - următorul »

dora3mira

Cu ajutorul colegilor din tara a fost intocmit si trimis catre Ministerul Justitiei urmatorul material . Le multumesc din toata inima tuturor celor care au inteles cat de grava ar fi emiterea unui astfel de Ordin.

MEMORIU
Cu privire la continutul  "REFERATULUI DE APROBARE" emis de  ANCPI si MINISTERUL JUSTITIEI prin PROF UNIV. DR. LIDIA BARAC – SECRETAR DE STAT si MIHAI BUSUIOC- DIRECTOR GENERAL AL ANCPI



    In prezentul memoriu , fiecare paragraf va fi discutat pentru a putea intelege intreaga amploare si complexitate a problemelor solicitate in necunostinta de cauza de catre ANCPI si MINISTERUL JUSTITIEI – expertilor tehnici judiciari din domeniul topografie, cadastru si geodezie.

"    Potrivit prevederilor art. 4 litera l) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară  avizează tehnic expertizele efectuate de către experţii judiciari în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanţelor de judecată. Avizele menţionate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Justiţiei. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, În cazul cererilor prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, dacă instanţa de judecată va dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, aceasta va fi avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară."

Este corect faptul ca avizarea va fi doar din punct de vedere tehnic dar aceasta avizare va fi facuta numai in situatia in care – instanta de judecata va dispune ca expertiza sa fie avizata – instanta neavand OBLIGATIA de a solicita avizul.
Ultimul paragraf deja constrange instanta sa dispuna avizarea expertizelor pe care le dispune in anumite situatii.


,,    Dispoziţiile citate din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară impun elaborarea unui regulament de către Ministerul Justiţiei şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, privind reglementarea situaţiilor în care instanţa de judecată dispune, în condiţiile legii, o expertiză tehnică judiciară efectuată de către un expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru.
    Totodată, la elaborarea proiectului de regulament s-a avut în vedere şi faptul că activitatea de expertiză judiciară prezintă o importanţă deosebită în cadrul sistemului judiciar, raportul de expertiză fiind un mijloc de probă deosebit de important în anumite tipuri de litigii al căror obiect îl constituie dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, având rolul de a facilita pronunţarea unei hotărâri temeinice, care să conducă la stingerea litigiului dintre părţi.
De asemenea, la elaborarea proiectului s-a ţinut seama că în practică au fost semnalate o serie de probleme referitoare la procedura intabulării în cartea funciară, în situaţia în care expertiza judiciară dispusă nu a fost avizată de oficiul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară, în aceste situaţii fiind necesară  întocmirea de către o persoană autorizată a unei noi documentaţii cadastrale, fapt ce conduce la creşterea a duratei şi a costurilor aferente  efectuării formalităţilor de înregistrare imobiliară. Astfel, implicarea oficiilor teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară va avea ca efect înscrierea cu celeritate în cartea funciară a drepturilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti, fără a mai fi necesară întocmirea unei noi documentaţii cadastrale şi fără cheltuieli suplimentare pentru persoanele interesate."

Problemele referitoare la procedura intabularii in cartea funciara au fost de urmatoarea natura :
1.    inexistenta planurilor parcelare in zona de extravilan,
2.    suprapunerea reala cu o carte funciara anterior intabulata de OCPI
3.    suprapunerea virtuala cu numere cadastrale avizate anterior de OCPI
4.    neracordarea intre cartile funciare intabulate si expertizele judiciare
( neracordarea laturilor imobilelor )
Necesitatea intocmirii unei documentatii cadastrale VA FI NECESARA SI POSIBILA ABIA DUPA FINALIZAREA PROCESULUI – deoarece operatiunea numita expertiza judiciara este o coroborare de date tehnice si juridice de natura sa explice situatia din teren si din acte instantei – iar intocmirea unei documentatii cadastrale este o operatiune ce transpune intr-o forma solicitata de ANCPI  coroborarea actelor de proprietate, a transmiterii dreptului de proprietate si a datelor referitoare la proprietatea in sine, astfel incat dupa verificarea facuta dpdv tehnic si apoi, de catre publicitatea imobiliara dpdv al modului in care este detinuta acea proprietate – se acorda numar cadastral si se intabuleaza dreptul de proprietate.
Concluzii :

 1. – ANCPI – face o grava confuzie intre obiectul de activitate al unei persoane fizice autorizate in specializarea cadastru – topografie- geodezie si obiectul de activitate al unui expert in specialitatea cadastru- topografie si geodezie.

2. Faptul ca Ministerul Justitiei a autorizat o serie de experti in aceasta specializare – conditionand participarea la examen de autorizarea anterioara de catre ANCPI sau OCPI a acestora, nu presupune ca expertul sa execute pe langa expertiza tehnica judiciara si lucrari de cadastru, cu atat mai putin combinarea expertizei cu lucrarea cadastrala
 
2- Necesitatea efectuarii unei documentatii cadastrale bazate pe o expertiza admisa de catre instanta ramane in continuare – fiind o operatiune care nu se suprapune decat partial cu activitatea expertului – si anume, operatiunea de masurare a unui imobil , insa numai  acela ce urmeaza a fi intabulat

    Implicarea oficiilor de cadastru si publicitate imobiliara – ar putea prevedea eventual ca orice documentatie cadastrala care are intre acte si sentinte judecatoresti – sa fie scutite de taxele de intabulare iar regimul de solutionare sa fie extrem de scurt, in regim de urgenta, suprapunerile virtuale fiind rezolvate din oficiu – de catre inspectorii OCPI , iar cele reale sa fie aduse la cunostinta instantei – tot din oficiu de catre Biroul de Carte Funciara ( insotit de toate actele ce au stat la baza intabularii respective )– pentru a putea fi anulat numarul cadastral si numarul de carte funciara pe care instanta va considera ca OCPI le-a atribuit in mod eronat .
    O alta implicare a OCPI ar putea fi ca acolo unde exista litigii in extravilan, in timpul cel mai scurt sa fie efectuat plan parcelar, sa fie bornata pe tot conturul intreaga tarla, astfel incat expertul sa poata masura exact parcelele de interes pentru procesul in cauza.
   
    O asigurare a unei retele de sprijin cu o densitate care sa duca la o productivitate reala a masuratorilor diferitelor obiective sau imobile ar fi imbucuratoare si asteptata nu numai de catre experti ci si de catre persoanele fizice autorizate de OCPI sau ANCPI .

    Consideram ca este necesara excluderea cu desavarsire a implicarii OCPI/ANCPI in avizarea expertizelor tehnice judiciare ,cu exceptia verificarii  cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate si avizate de catre aceste institutii , adica:panul parcelar, planul cadastral si procesul verbal de punere in posesie  si aceasta in conditiile in care cel care avizeaza a vazut si inteles dosarul, cunoscandu-se faptul ca expertul este constrans de lege sa foloseasca doar actele depuse la dosar.
   
    ,,Prin Regulamentul privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experţii judiciari în specializarea topografie, geodezie şi cadastru, a cărui aprobare este propusă prin prezentul proiect de ordin, este stabilită procedura recepţiei tehnice a planului de amplasament şi delimitare a imobilului ce face obiectul expertizei, în conformitate cu prevederile art. 9, alin. (3), lit. e) şi art. 13, alin. (3), lit. h) din Regulamentul de avizare, verificare şi recepţie a lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei şi al cartografiei, aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 108/2010.
 Recepţia tehnică a planului de amplasament şi delimitare a imobilului se realizează, prin verificarea  conţinutului topografic al acestuia, a metodelor şi mijloacelor de măsurare, a determinării suprafeţei imobilului, precum şi a încadrării acestuia în sistem naţional de proiecţie Stereografic 1970.
    Competenţa recepţiei planului de amplasament şi delimitare revine oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară judeţean în a cărui rază de activitate este situat imobilul ce face obiectul expertizei.
    Recepţia se finalizează prin întocmirea de către oficiul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară a unui proces verbal de recepţie, în care se consemnează admiterea sau respingerea recepţiei planului de amplasament şi delimitare."

    Avizarea tehnica NU se face in conditiile prezentarii unui PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI CE FACE OBIECTUL EXPERTIZEI – ci in conditiile prezentarii unui PLAN TOPOGRAFIC – care este un cu totul altfel de plan – iar distinctia clara este facuta in insesi prevederile din Ordinul 108/2010 privind aprobarea Regulamentului de avizare, verificare si receptie a lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei si al cartografiei
Intrebari pentru ANCPI :
1.      Care dintre imobilele aflate intr-un proces de granituire urmeaza sa-l prezentam spre avizare ?
2.       Dar dintr-o revendicare imobiliara cand reclamantul a dat in judecata toti cei 3-8 vecini de jur imprejurul imobilului sau , ce imobil vom aviza la OCPI ?
3.    Unde va fi masurata parcela din extravilan in conditiile in care la OCPI nu exista plan parcelar, la primaria comunei ,,X" se gasesc doar caietele agentului agricol cu o descriere aproximativa a pozitionarii in tarla, iar limitele tarlalei sunt fluctuante in absenta bornelor de pe contur si datorita felului in care tractoarele ,,croiesc" drumul de exploatare in fiecare sezon, in functie de ploi ?!
4.    La o identificare de imobil – in conditiile in care partea din proces nu cunoaste amplasamentul vechi – reconstituirea acelui imobil facandu-se de pe hartile vechi, de pe acte.... Unde avizam vechiul imobil – el ,,picand" azi, pe un bloc si un parc – de pilda....
Intrebare pentru Ministerul Justitiei :
1.    Cand ANCPI sau OCPI – este parte in proces – unde vom aviza – fie si din punct de vedere tehnic – Planul topografic ?!

    ,,Pentru a veni în sprijinul activităţii instanţelor de judecată şi al justiţiabililor, avizarea tehnică a expertizei judiciare, constând în recepţia tehnică efectuată în condiţiile proiectului de regulament, este scutită de la plata tarifelor, iar experţii judiciari pot solicita oficiului sau biroului teritorial, de asemenea cu scutire de la plata tarifelor, date şi documente specifice necesare efectuării lucrării de specialitate dispuse de către instanţă.
Termenele privind recepţia planului de amplasament şi delimitare a imobilului, precum şi cele privind furnizarea de date şi documente sunt stabilite prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 186/2009 privind stabilirea termenelor de prestare a serviciilor furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate.
Dispoziţiile propuse prin regulament vor avea efecte favorabile atât asupra activităţii de publicitate imobiliară desfăşurată la nivelul oficiilor teritoriale cât şi asupra beneficiarilor serviciilor prestate, fiind de natură, totodată, să sporească eficienţa activităţii judiciare."

Pentru o corecta intelegere a termenelor ce se vor scurge pentru obtinerea diferitelor materiale solicitate de la OCPI redam din ,,Lista ce cuprinde termenele pentru serviciile furnizate de ANCPI"

Astfel, avizul pentru o Receptie tehnica pentru lucrarile de masuratori terestre ( avizul tehnic – pentru un PLAN TOPOGRAFIC – nicidecum un PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI ) este de 21 zile lucratoare. Tinand cont de faptul ca saptamana are 5 zile lucratoare – un aviz ar putea fi obtinut dupa – patru saptamani si o zi !
Deci – un aviz = o luna calendaristica !

Ar exista varianta de regim de urgenta de numai 7 zile lucratoare – care NU este mentionata de ANCPI in acest Referat de aprobare – dar care ar insemna si acesta cam doua saptamani calendaristice.

Sa vedem ce se intampla cu informatiile de care – evident, ca expert, ai nevoie inainte de a merge la teren sa faci masuratoarea, deci , in perioada de studiu a dosarului si a actelor din dosar !

Hartile si planurile cadastrale – fie ele in format de hartie, fie digital – se elibereaza in 5 zile lucratoare . = o saptamana lucratoare
Coordonate planimetrice – 5 zile lucratoare = o saptamana calendaristica
Plan parcelar in format analogic - 5 zile lucratoare = o saptamana calendaristica
Aerofotograme – 7 zile lucratoare = o saptamana si jumatate calendaristica
Certificat privind identificarea numarului topografic/cadastral si de carte funciara dupa numele/denumirea proprietarului – 7 zile lucratoare = o saptamana si jumatate calendaristica
Extras de carte funciara pentru informare – 3 zile lucratoare
Certificat de sarcini – 5 zile lucratoare

Daca Ministerul Justitiei considera ca aceste termene prevazute in ,,Dispoziţiile propuse prin regulament vor avea efecte favorabile ,,, ne rezervam dreptul de a considera ca astfel de masuri vor duce la o impiedicare a Micii reforme in justitie.


Faţă de cele prezentate mai sus, vă înaintăm proiectul de Ordin comun al ministrului justiţiei şi al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experţii judiciari în specializarea topografie, geodezie şi cadastru, pe care, dacă sunteţi de acord, vă rugăm să îl aprobaţi.

    Nu se poate impune realizarea expertizelor topografice in Stereo 70 , aceasta fiind la latitudinea expertului si , de obicei cele mai multe expertize care trebuie efectuate in Stereo 70 sunt expertizele in care parat este OCPI/ANCPI, iar fiecare expert stie cand este necesar si obligatoriu sa efectueze expertiza in Stereo 70.

    De asemenea ar trebui ca OCPI sa ne asigure reteaua Stereo in momentul efectuarii expertizei, ceea ce este imposibil pentru ca:

1). Nu exista o retea unitara nici macar la nivel de judet si nu are o densitate suficienta;

2)amplasamentul imobilului ce face obiectul expertizei nu-l cunoaste nici expertul pana in momentul cand merge in teren ,

3)rezultatele determinarii GPS  coordonatelor este discutabil pentru ca depinde de foarte multi factori care nu depind de expert si care pot da rezultate eronate , in functie de exploziile solare, semnalul transmis de Rompos- etc. ( a confirma ANCPI – numai luna aceasta – de cate ori masuratorile cu aparatura tip RTK  nu au putut fi efectuate din pricinile enumerate mai sus)

    Nu putem fi de acord cu inscrierea in cartea funciare a imobilelor expertizate pana cand nu exista o Sentinta Civila definitiva si irevocabila  stiut fiind faptul ca sunt cazuri de expertize , contraexpertize sau cazuri cand au fost efectuate 10-12 expertize in aceiasi cauza , ori avizarea , asa cum doreste ANCPI si inscrierea in CF a acestor expertize ar da deja solutia unui proces fara ca avizatorul sa stie despre ce-i vorba in dosarul respectiv, iar , eventualele expertize ulterioare s-ar lovi de aceasta prima avizare.

    De asemenea , NIMENI  nu poate impune expertului ce aparatura sau instrumente topografice sa foloseasca la efectuarea unei expertize !
    Aceasta depinde de factori pe care doar expertul ii poate analiza si stabili in cunostiinta de cauza cu ce aparate sau instrumente sa efectueze expertiza.

    In concluzie interpunerea ANCPI pe traseul efectuarii unei expertize judiciare topografice poate deveni o piedica serioasa in realizarea unei justitii corecte mai ales daca tinem seama si de faptul ca unii expertii au soti/sotii angajati la OCPI si chiar unii justitiabili au influenta foarte mare la OCPI care ar putea influenta avizarea/neavizarea unei expertize.

In situatia in care Ministerul Justitiei intentioneaza incheierea unui PROTOCOL DE COLABORARE cu ANCPI , atunci sugeram celor ce vor initia acest lucru urmatoarele :

Mentiune pentru ANCPI :
O pozitie corecta a ANCPI fata de Ministerului Justitiei si o corecta punere in aplicare a Micii reforme in Justitie ar putea consta in :
1.    Punerea la dispozitie a oricaror date solicitate de catre expertul numit – fara plata , in regim de urgenta, pe baza Numirii primite de expert -  astfel incat expertul sa aiba posibilitatea efectuarii expertizei solicitate de instanta in termenul fixat de aceasta, folosind orice considera ca i-ar fi de folos din zona cu litigiu.
         LA ACEST PUNCT AR MAI FI DE ADAUGAT CA – OCPI si/sau ANCPI – prin parafa institutiei asigura CORECTITUDINEA DATELOR FURNIZATE EXPERTULUI, orice neconcordanta gasita de expert intre materialele furnizate si realitatea din teren urmand a fi semnalate instantei de catre expertul numit in acel dosar.
2.    Eliminarea solicitarii de avizare a lucrarii – fie ea si numai sub forma de aviz tehnic.
3.     Eliberarea in format electronic a informatiilor existente in baza de date a OCPI – pentru zona in care exista litigiul – chiar daca parte in respectivul proces – se afla insusi ANCPI si/sau OCPI sau angajati ai acestor institutii, de asemenea in mod gratuit si in regim de urgenta.
4.    Sesizarea din oficiu a instantei – de catre Biroul de carte funciara – atunci cand imobilul din dosarul cadastral de solicitare intabulare drept de proprietate pe baza unei sentinte def. si irevocabile – intocmite de o PFA – se suprapune real cu un alt numar cadastral si /sau carte funciara anterior avizata si intabulata de OCPI, urmand ca instanta sa dispuna daca acea carte funciara si/sau numar cadastral – ce impiedica intabularea Sentintei definitive si irevocabile - va fi anulat.
5.    Eliberarea de acte in copie si /sau alte documente solicitate de expert, chiar daca actiunea litigioasa ar incrimina sau viza ulterior – institutia ANCPI, OCPI sau angajati ai acestei institutii.

Mentiune pentru Ministerul Justitiei :
    Gradul de incredere acordat expertilor tehnici judiciari in domeniul topografie-cadastru si geodezie pe care i-ati autorizat, nu trebuie desfiintat de solicitarea ca expertizele sa fie supervizate de ANCPI sau OCPI – cata vreme , se stie foarte bine, parti in procese sunt adesea chiar aceste institutii.
    Daca aceasta solicitare de avizare a lucrarilor va ramane in sarcina ANCPI – OCPI – atunci rolul nostru de experti tehnici judiciari nu-si mai gaseste justificarea, ca atare orice expertiza judiciara comandata de instanta ar putea fi transmisa direct institutiei ANCPI sau OCPI.
PAREREA FIECARUIA DINTRE NOI ESTE IMPORTANTA.

Semnatarii acestui memoriu sunt :

1.  Expert tehnic judiciar – Bujoranu Stela cu Autorizatia M.J. nr. 6122032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011 
2.  Expert tehnic judiciar – Bors Constantin cu Autorizatia M.J. nr. 5122032011 seria 46347749323022011
3.  Expert tehnic judiciar – Bogatu Mirela Dorina  cu Autorizatia M.J. nr. 4422032011 seria 46347749323022011din data de 22.03.2011
4.  Expert tehnic judiciar—Durdan Ion  cu  Legitimati MJ nr.783-6976 din 16 .03.1992
5.  Expert tehnic judiciar – Butuc Dobrică cu Autorizatia M.J. nr. 6522032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011 
6.  Expert tehnic judiciar –Maries Mihaela cu Autorizatia M.J. nr. 22822032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
7.  Expert tehnic judiciar-Keller Ioana Liliana cu Autorizatia M.J. nr. 20522032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
8.  Expert tehnic judiciar-Keller Viktor  cu Autorizatia M.J. nr. 20622032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
9.  Expert tehnic judiciar –Kalmar Tiberiu cu Autorizatia M.J. nr. 9562 3381
10.Expert tehnic judiciar –Stefan Ovidiu  cu Autorizatia M.J. nr. 11130 4334
11.Expert tehnic judiciar –Zlamparet Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 9598 3438
12.Expert tehnic judiciar – Viorel Iamandi autorizaţie Nr. 17822032011 Seria 46347749323022011
13.Expert tehnic judiciar –Balan Viorel  cu Autorizatia M.J. nr. 9508 3334
14.Expert tehnic judiciar –Banciu Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 12193 4794
15.Expert tehnic judiciar –Giacovacichi Traian  cu Autorizatia M.J. nr. 1883 800
16.Expert tehnic judiciar –Haprean Amelia-Mariana  cu Autorizatia M.J. nr. 13969 5138
17.Expert tehnic judiciar –Iacob Iosif  cu Autorizatia M.J. nr. 8766 2958
18.Expert tehnic judiciar –Ile Vasile  cu Autorizatia M.J. nr. 13481 5008
19.Expert tehnic judiciar –Lucaciu Calin  cu Autorizatia M.J. nr. 12194 4795
20.Expert tehnic judiciar –Marian Gherman Liviu  cu Autorizatia M.J. nr. 13477 5011
21.Expert tehnic judiciar –Mone Ioan Mihai  cu Autorizatia M.J. nr. 13971 5135
22.Expert tehnic judiciar –Mutiu Nichita Traian  cu Autorizatia M.J. nr. 13478 5010
23.Expert tehnic judiciar –Nica Pascu Gheorghe  cu Autorizatia M.J. nr. 13968 5137
24.Expert tehnic judiciar –Pele Dumitru Radu  cu Autorizatia M.J. nr. 7256 878
25.Expert tehnic judiciar –Sim Daniel  cu Autorizatia M.J. nr. 13970 5120
26.Expert tehnic judiciar –Tocut Teodor Sorin  cu Autorizatia M.J. nr. 11231 4267
27.Expert tehnic judiciar –Toma Danut Marcel  cu Autorizatia M.J. nr. 13480 5009
28.Expert tehnic judiciar –Trinc Mircea  cu Autorizatia M.J. nr. 6002 949
29.Expert tehnic judiciar –Hasbei Popa Florinel  cu Autorizatia M.J. nr. 11112 4269
30.Expert tehnic judiciar –Petre Ion  cu Autorizatia M.J. nr. 5718 882
31.Expert tehnic judiciar –Pop Viorel  cu Autorizatia M.J. nr. 4271 11181
32.Expert tehnic judiciar –Sofron Constantin  cu Autorizatia M.J. nr. 9518 3440
33.Expert tehnic judiciar –Bucur Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 4648 729
34.Expert tehnic judiciar –Chiriac Gheorghe  cu Autorizatia M.J. nr. 13547 5023
35.Expert tehnic judiciar –Erculescu Dan  cu Autorizatia M.J. nr. 4291 11256
36.Expert tehnic judiciar –Florea Felicia  cu Autorizatia M.J. nr. 9497 3365
37.Expert tehnic judiciar –Gheorghita Tatiana  cu Autorizatia M.J. nr. 8823 2956
38.Expert tehnic judiciar –Madaras Marius Traian  cu Autorizatia M.J. nr. 13945 5136
39.Expert tehnic judiciar –Morar Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 11178 4292
40.Expert tehnic judiciar –Petrescu Stelian  cu Autorizatia M.J. nr. 5420 883
41Expert tehnic judiciar –Plesa Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 4666 886
42.Expert tehnic judiciar –Popescu Ilie Dumitru  cu Autorizatia M.J. nr. 12288 4801
43.Expert tehnic judiciar –Posta Margareta  cu Autorizatia M.J. nr. 11224 4293
44.Expert tehnic judiciar –Sarffy Alfred Stefan  cu Autorizatia M.J. nr. 7928 2404
45.Expert tehnic judiciar –Verezesan Valeriu  cu Autorizatia M.J. nr. 6218 961
46.Expert tehnic judiciar –Voinigescu Floarea  cu Autorizatia M.J. nr. 9494 4295
47.Expert tehnic judiciar –Ardelean Alexandru  cu Autorizatia M.J. nr. 11086 4327
48.Expert tehnic judiciar –Filimon Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 3418 791
49.Expert tehnic judiciar –Kiss Alexandru  cu Autorizatia M.J. nr. 11140 4329
50.Expert tehnic judiciar –Man Veronica  cu Autorizatia M.J. nr. 9535 3330
51.Expert tehnic judiciar –Mocan Ioan Marius  cu Autorizatia M.J. nr. 13440 5041
52.Expert tehnic judiciar –Popoviciu Cornel Gheorghe  cu Autorizatia M.J. nr. 14064 5146
53.Expert tehnic judiciar –Salajan Ioan Valentin  cu Autorizatia M.J. nr. 11128 4333
54.Expert tehnic judiciar –Soponar Elena Mihaela  cu Autorizatia M.J. nr. 13439 5040
55.Expert tehnic judiciar –Stefan Ovidiu  cu Autorizatia M.J. nr. 11130 4334
56.Expert tehnic judiciar –Suciu Maria  cu Autorizatia M.J. nr. 11127 4335
57.Expert tehnic judiciar –Zegreanu Nicolae Miron  cu Autorizatia M.J. nr. 9493 3437
58.Expert tehnic judiciar –Zlamparet Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 9598 3438
59.Expert tehnic judiciar –Aionese Nicolae  cu Autorizatia M.J. nr. 11154 4354
60.Expert tehnic judiciar –Dogaru Gabriel  cu Autorizatia M.J. nr. 9447 3358
61.Expert tehnic judiciar –Irimus Mircea  cu Autorizatia M.J. nr. 9446 3377
62.Expert tehnic judiciar –Tarcea Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 9444 3424
63.Expert tehnic judiciar –Albu Florin  cu Autorizatia M.J. nr. 13588 5029
64.Expert tehnic judiciar –Balaban Emil  cu Autorizatia M.J. nr. 5621 712
65.Expert tehnic judiciar –Blanar Elena  cu Autorizatia M.J. nr. 14222 5159
66.Expert tehnic judiciar –Constantin Ilie  cu Autorizatia M.J. nr. 9122032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
67.Expert tehnic judiciar –Haraguta Ioan  cu Autorizatia M.J. nr. 6295 810
68.Expert tehnic judiciar –Nechita Daniela  cu Autorizatia M.J. nr. 2642032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
69.Expert tehnic judiciar –Nistor Vasile  cu Autorizatia M.J. nr. 5100 867
70.Expert tehnic judiciar –Radu Cornelia  cu Autorizatia M.J. nr. 7779 2400
71.Expert tehnic judiciar –Bratu Ionel  cu Autorizatia M.J. nr. 1578 725
72.Expert tehnic judiciar –Cristea Danut  cu Autorizatia M.J. nr. 13498 5063
73.Expert tehnic judiciar –Croitoru Vasile  cu Autorizatia M.J. nr. 14204 5152
74.Expert tehnic judiciar –Ionescu Costel  cu Autorizatia M.J. nr. 1872032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
75.Expert tehnic judiciar –Moraru Vasile  cu Autorizatia M.J. nr. 2502032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
76.Expert tehnic judiciar –Patrascu Ovidiu  cu Autorizatia M.J. nr. 6039 907
77.Expert tehnic judiciar –Popovici Apostol  cu Autorizatia M.J. nr. 3235 905
78.Expert tehnic judiciar –Ranghianu Nicolae Daniel  cu Autorizatia M.J. nr. 3492032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
79.Expert tehnic judiciar –Sima Nicolae  cu Autorizatia M.J. nr. 3792032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
80.Expert tehnic judiciar –Soldea Nicolae  cu Autorizatia M.J. nr. 4042032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
81.Expert tehnic judiciar –Vasile Ionel  cu Autorizatia M.J. nr. 4472032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
82.Expert tehnic judiciar –Butuc Dobrica  cu Autorizatia M.J. nr. 6522032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
83.Expert tehnic judiciar –Nechifor Ionel  cu Autorizatia M.J. nr. 8781 2985
84.Expert tehnic judiciar –Sirbu Ionel  cu Autorizatia M.J. nr. 3812032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
85.Expert tehnic judiciar –Vlasceanu Maria  cu Autorizatia M.J. nr. 9565 3435
86.Expert tehnic judiciar –Acris Raina  cu Autorizatia M.J. nr. 122032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
87.Expert tehnic judiciar –Bracacel Elena  cu Autorizatia M.J. nr. 5522032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
88.Expert tehnic judiciar –Ciobanu Afrondi  cu Autorizatia M.J. nr. 8022032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
89.Expert tehnic judiciar –Florea Gheorghe  cu Autorizatia M.J. nr. 13822032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
90.Expert tehnic judiciar –Gabrielescu Petruta  cu Autorizatia M.J. nr. 5824 798
91.Expert tehnic judiciar –Paun Stefan  cu Autorizatia M.J. nr. 5837 909
92.Expert tehnic judiciar –Sarbu Cristian Nicolae  cu Autorizatia M.J. nr. 37022032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
93.Expert tehnic judiciar –Staras Dan  cu Autorizatia M.J. nr. 5849 3419
94.Expert tehnic judiciar –Trifanov Olga  cu Autorizatia M.J. nr. 42922032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
95.Expert tehnic judiciar –Aostacioaie Viorel  cu Autorizatia M.J. nr. 9622 4296
96.Expert tehnic judiciar –Boicu Costel  cu Autorizatia M.J. nr. 47222032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
97.Expert tehnic judiciar –Buhociu Carmen Adriana  cu Autorizatia M.J. nr. 12182 4802
98.Expert tehnic judiciar –Cucoara Cristian Constantin  cu Autorizatia M.J. nr. 11280 4343
99.Expert tehnic judiciar –Cucoara Ion Catalin  cu Autorizatia M.J. nr. 9582 3350
100.Expert tehnic judiciar –Datcu Dumitru  cu Autorizatia M.J. nr. 10322032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
101.Expert tehnic judiciar –Dode Gabriela Marilena  cu Autorizatia M.J. nr. 11622032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
102.Expert tehnic judiciar –Dospinescu Daniela Ramona  cu Autorizatia M.J. nr. 11922032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
103.Expert tehnic judiciar –Dumitrescu Florin  cu Autorizatia M.J. nr. 13851 5132
104.Expert tehnic judiciar –Gradinaru Aliona  cu Autorizatia M.J. nr. 15722032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
105.Expert tehnic judiciar –Hodorca Neculai  cu Autorizatia M.J. nr. 17022032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
106.Expert tehnic judiciar –Iordache Ilie  cu Autorizatia M.J. nr. 19322032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
107.Expert tehnic judiciar –Mitrea Stefan  cu Autorizatia M.J. nr. 14221 5155
108.Expert tehnic judiciar –Paraschiv Gabriel  cu Autorizatia M.J. nr. 29322032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
109.Expert tehnic judiciar –Paun Gabriela Laura  cu Autorizatia M.J. nr. 30122032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
110.Expert tehnic judiciar –Valculescu Adrian  cu Autorizatia M.J. nr. 44922032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011
111.Expert tehnic judiciar –Zaharia Mirela  cu Autorizatia M.J. nr. 45822032011 seria 46347749323022011 din data de 22.03.2011

Modificat de dora3mira (10-07-2011 10:30:43)

John Doe

Da, cam asa sta treaba. Era si de asteptat ca la un momend dat se va împuti gunoiul bagat mereu sub pres de ANCPI si asociatii.
Totusi, cumva trebuie puse cap la cap activitatile desfasurate de ANCPI/OCPI, autorizatii cu intabularile, si expertii judiciari. Cert mai este ca nu poti incepe de la mijloc, ca gaina, ci frumos de la un capat: facem reteaua ca lumea, rezolvam cumva toate parcelarele si avizatele aiurea si pe urma da, tot avizam expertizele la OCPI.
Cred ca va fi gasita totusi o solutie, mi-e teama doar sa nu fie tot una proasta de moment, ca e prea vechi obiceiul.

dora3mira

Problema este mult mai grava John Doe !
NU ESTE LEGAL CA O POSIBILA PARTE INTR-UN PROCES ( si  contestatiile asupra incheierilor de carte funciara nefavorabile se fac NUMAI in instanta) SA FIE AVIZATE DE ACEA PARTE ! Tie ti-ar conveni sa fii proprietarul unui imobil la care ai primit respingere la solicitarea de intabulare - sa faci contestatie a incheierii si instanta sa-ti trimita expertiza care urma sa te ajute sa-ti vezi intabulat imobilul - sa fie avizata de aceeasi institutie care tocmai te-a impiedicat sa-ti vezi dreptul de proprietate intabulat?
UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE !

John Doe

Da, stiu ca nu este posibil, de aceea am si zis ca "era timpul". Asa ceva nu poate sa devina litera de lege, si de aceea cred si sper ca demersul vostru va avea succes.
Mai sunt si alte chestiuni cam dubioase din punctul meu de vedere in regulamentul asta, dar evit sa ma pronunt fiindca nu cunosc suficient bazele legislative ale patriei - in speta codul civil, cel penal si procedurile lor.
Parerea mea de personaj pur tehnic este foarte asemanatoare cu a voastra, adica da, ar fi bine sa fie avizate expertizele dar numai tehnic, adica d.p.d.v. al corectitudinii folosirii datelor puse la dispozitie. Iar termenele date de instanta trebuie prelungite cu termenele de furnizare a informatiilor solicitate, care pot fi incluse in dosar la cererea expertului. Fie ca se dau, fie ca nu - totul numai in scris dar oricum expertii doar in scris lucreaza si bine fac.

Cred ca am folosit cuvintele "voi" si "expertii" intr-un fel care poate sugera ca va consider cumva alta casta; nu este asa, suntem colegi de suferinta in spete doar putin diferite.

dora3mira

In ideea ca prin noi - se va face suficienta valva cu privire la modul dezastruos al stocarii informatiilor in OCPI-uri, ca prin noi se va afla cat de putina responsabilitate isi asuma OCPI-urile atunci cand emit hartii oficiale - gen 3-4 variante de planuri parcelare - si apoi sanctionarea PFA-urilor ca au pus la tarusi gresit cate un imobil - desi acel PFA nu a facut decat sa respecte dispozitiile si actele OCPI din acel moment, ca prin noi - se vor face publice informatiile prin care aducem la cunostinta tuturor celor care nu cunosc - ca, de pilda, punctele de sprijin determinate de PFA-uri NU SUNT RECEPTIONATE SI INTRODUSE CA INFORMATII IN OCPI _ DAR SUNT PLATITE DE INSESI PFA_URILE DE LE_AU DETERMINAT _ ORI DE CATE ORI SUNT EFECTUATE LUCRARI IN ACEA ZONA....
Si daca tot veni vorba, am rugamintea ca fiecare dintre voi, colegii nostri de breasla - caci breasla presupune ca aici aduna ca intr-o radacina - fiecare ramura a meseriei noastre - am rugamintea de a expune pe scurt, temeinic si de bun simt justificata, orice nemultumire aveti cu privire la colaborarea cu OCPI.
Fiecare semnatar sa-si lase datele de identificare si contact pentru a putea face in final un Memoriu al topografilor si direct la ANCPI - e destul cat am comentat pe la colturi, nu credeti?!

bad wolf

Sper sa gasesc cararea corecta !

John Doe

Ar fi multe de spus despre colaborarea asta cu OCPI... oricum de undeva trebuie sa incepem, asa ca hai sa luam chiar hartiile oficiale care trebuie completate la fiecare tip de lucrare.
Prima intrebare ar fi: anexele la documentatii se completeaza LA FEL in toate judetele sau in fiecare judet altfel?
Si in continuare: daca anexele se completeaza la fel, sa fie pus la dispozitia persoanelor autorizate un exemplu cu toate anexele din regulamente, completate si cu explicatii despre ce reprezinta fiecare cuvant sau cifra care trebuie scrisa acolo, pentru fiecare tip de lucrare. Subânteleg eu, ca OCPI-urile vor trebui sa se conformeze la asta, si sa nu mai fie dupa bunul plac al fiecarui inspector din fiecare OCPI.
Daca nu se completeaza la fel, fiecare OCPI sa-si publice anexele completate, la fel, explicit pentru fiecare tip de lucrare.

Nu trebuie sa se oboseasca sa prevada dinainte toate cazurile mai mult sau mai putin particulare ce pot sa apara; e vorba de ceva mult mai simplu: inceputul unei standardizari de care sa se tina toata lumea.

Si multe altele... asta ar fi doar un inceput, asa pe scurt.

sty24

dictatura OCPI-urilor o sa atinga cote maxime cu noua modificare de regulament
cea mai tare e asta cu persoana autorizata obligata sa intocmeasca .cp cu geometria si suptafara modificata

pe noi autorizatii, care avem de crescut copii cine ne poate apara?

John Doe

Prevederea asta nu i-e prea clara nici mie. Dar daca, pe langa planurile parcelare, tot noi o sa facem si fisierele CP ca lumea pentru imobilele avizate aiurea de OCPI, la ce mai avem nevoie de ei ??? Nu mai bine ne avizam noi singuri lucrarile?
Hai dom'le sa punem mana de la mana si sa mergem cu ei in instanta cu regulamente cu tot, sa vedem ce iese? Oricum, mai mult decat taxa de la OGR n-o sa cheltuim.

sty24

daca si-ar face treaba justitia, dar nu prea cred ca si-o face, oricum merita incercat. mai trebuie incercat si cu presa. cine se pricepe sa redacteze o scrisoare deschisa catre conducerea ANCPI ar putea-o face si trimite presei. celei de opozitie pt ca ceilalti sigur nu o publica.

Anton Pann

Art 6.pct.4
În procesul verbal de recepţie se face menţiune despre:

b) datele folosite, planuri parcelare, planuri topografice, documentaţii cadastrale, comparativ cu cele din baza de date a oficiului teritorial ;
c) amplasamentul şi vecinătăţile imobilului, existenţa eventualelor suprapuneri, prin menţionarea acestora pe planul de amplasament şi delimitare

Amplasamentul gresit şi vecinătăţile imobilului, existenţa eventualelor suprapuneri , toate acestea sunt constatari ale expertului  pe baza datelor obtinute de la OCPI , care vor fi mentionate negresit in raportul de expertiza. Ce sa mai mentioneze in PV ?! Ce comparatii sa mai faca OCPI cu baza de date ?! Asta intra in sarcina expertului si sunt prezentate in raport. Daca vor fi alte puncte de vedere diferite de ale expertului, pot fi intr-adevar prezentate in PV , insa asta nu va insemna ca vor fi insusite de expert sau acesta va modifica raportul . 

Rezolvarea acestor situatii nu se regaseste in Regulamentul propus .